
Distribuitorii de medicamente au decis să îl dea în judecată pe ministrul Sănătății Eugen Nicolescu, cu scopul de a reactualiza prețurile medicamentelor.
Anunțul a fost făcut astăzi de către Asociația Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR).
Decizia vine după ce negocierile de sâmbătă între ADMR și MSP au eșuat. Nicolescu a propus furnizorilor reducerea prețurilor la medicamentele aflate pe lista programului național, la cel ce mai mic preț CIP astfel încât pacienții să nu aibă de suferit deși au făcut analizele medicale prin care s-au înscris automat în programul național de sănătate. În schimbul acestor reduceri, minstrul a propus o recalculare a restului de medicamente de 3,63. Propunerea i-a lăsat rece pe distribuitori, care și-au susținut în continuare aceleași solicitări.
Distribuitorii de medicamente au sistat, la începutul săptămânii trecute, livrările către toate spitalele și farmaciile din țară, din cauza neactualizării cursului de schimb valutar folosit la calculul prețurilor medicamentelor.