Europarlamentarul Monica Iacob-Ridzi (PD-L, PPE-DE) a adresat o interpelare prioritară Comisiei Europene, prin care cere publicarea sumele europene care au ajuns până acum în contul programului național de distribuție a laptelui în școli, informează un comunicat de presă al cabinetului europarlamentarului, remis AMOS News.
"Deși au trecut doi ani de la intrarea noastră în Uniunea Europeană, Guvernul României nu a întreprins nici un demers pentru ca școlile să beneficieze de produse lactate finanțate din bugetul comunitar. Aștept datele din partea Comisiei Europene, care vor demonstra faptul că Guvernul a ignorat banii europeni - după calculele mele peste 18 milioane de euro" a afirmat europarlamentarul român.
Potrivit sursei citate, Uniunea Europeană a instituit un program de distribuție a produselor lactate în școli. În legislația comunitară este prevăzut ca banii comunitari să poată fi folosiți și în statele care au deja programe similare, cum este cazul României, unde există programul "laptele și cornul". Procedura de accesare a fondului european prevede ca autoritățile regionale și naționale să depună o cerere în numele școlilor și grădinițelor din teritoriu în care se distribuie produse lactate.
"Nimeni nu a avut la noi interesul de a depune aceste cereri de finanțare europeană, pentru că odată cu banii europeni vine și controlul comunitar asupra modului în care sunt cheltuite fondurile. Nici licitațiile pentru firmele care distribuie lapte în școli nu vor mai putea fi influențate ca până acum. Din păcate însă, cei care pierd sunt școlile, elevii și contribuabilul care plătește taxe tot mai mari" susține Monica Iacob-Ridzi.
Potrivit sursei citate, programul european destinat promovării lactatelor în școli asigură o plată unică la 100 kg de lapte, în urma reformei recente a organizației comune de piață a laptelui. Beneficiarii ajutorului comunitar sunt copiii din grădinițele și școlile primare din sistemele educaționale ale statelor membre. Autoritățile regionale (în cazul României, Consiliile Județene) trebuie să adreseze agențiilor de plăți o cerere în numele școlilor de pe raza județelor. Solicitanții ajutorului comunitar trebuie să depună cererea de aprobare în termen de 45 de zile de la începutul anului de învățământ, se mai arată în documentul de presă.
Autor
:
---
Data publicării: 12 Oct 2008 - 12:05