Ziariștii din Rompres au înființat un sindicat care să le apere drepturile profesionale și salariale [1]

Ziariștii din Rompres au decis înființarea pentru prima dată în istoria Agenției Naționale de Presă a unui sindicat care să le apere drepturile profesionale și salariale, informează un comunicat de presă, remis AMOS News.

Sindicatul Unit al Știriștilor a dobândit personalitate juridică prin sentința definitivă și irevocabilă a Judecătoriei Sector 2, din 1 iulie 2008.

Potrivit documentului de presă, Sindicatul Unit al Știriștilor este reprezentativ, conform legii, prin afilierea la Blocul Național Sindical, confederație reprezentativă la nivel național. În temeiul acestei reprezentativități, dar și ca urmare a faptului că angajații Rompres nu beneficiază de un contract colectiv de muncă, Sindicatul Unit al Știriștilor a solicitat deja Consiliului Director al Agenției începerea negocierilor pentru un astfel de contract.

În acest scop, Sindicatul Unit al Știristilor își exprimă dorința de colaborare cu Consiliul Director al Rompres în beneficiul ambelor părți, cu respectarea legislației în vigoare, a intereselor și drepturilor salariaților și a intereselor Agenției.

Sindicatul Unit al Știriștilor urmărește promovarea intereselor profesioniștilor din Rompres, dar dorește totodată să se implice cât mai activ în dezbaterile legate de problemele mai largi ale mass-media, se mai arată în comunicatul de presă.

Ca urmare, Sindicatul își exprimă intenția de a lansa cât mai curând o dezbatere cu privire la rolul unei agenții publice de știri în societatea românească și cadrul legal în care o astfel de agenție funcționează.

Conducerea Sindicatului Unit al Știriștilor, aleasă în urma ședinței de constituire, este formată din Ovidiu Bărbulescu - președinte, Diana Dumitru, Eusebi Manolache  și Claudiu Cosmin Zamfir - vicepreședinți, Dănuț Pușcașu - secretar general.


Autor : ---
Data publicării: 03 Iul 2008 - 18:15
 

Link știre   [1] http://www.amosnews.ro/index.php?titlu=Ziaristii_din_Rompres_au_infiintat_un_sindicat_care_sa_le_apere_drepturile_profesionale_si_salariale&name=News&file=article&sid=249765

Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "AMOS News", este interzisă. .
             Powered by  MyPagerank.Net