
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a sustinut astazi, 6 iunie a.c., o conferinta de presa in care a prezentat activitatea grupului operativ pe parcursul acțiunii de eliberare și aducere acasă a celor patru cetateni rapiti pe 28 martie a.c. la Bagdad, Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci, Ovidiu Ohanesian si Mohammad Mounaf.
Prezentam textul expus in cadrul conferintei de presa care a stat la baza declaratiei de presa a presedintelui Traian Basescu:
28 martieAre loc rapirea celor patru cetateni in jurul orei 19,30, ora Bagdadului, in Cartierul Universitatea din Bagdad
Am fost informat despre dispariția celor trei jurnaliști români și a însoțitorului lor chiar în avion, pe data de 28 martie, in jurul orei 20,00, de către Ministrul de Externe. După cum știți, mă întoarceam in tara dintr-o vizită efectuată în Irak și Afganistan, unde inspectasem trupele românești care contribuie, alături de aliații și partenerii noștri, la stabilizarea celor două state.
Imediat după ce ministrul Afacerilor Externe m-a informat cu privire la conținutul telegramei primite de la Bagdad, am luat legătura, prin mijloacele de comunicații de la bordul aeronavei prezidențiale, cu șefii principalelor servicii de informații - S.R.I., S.I.E.- seful D.G.I.A fiind alaturi de mine in Irak/Afganistan.
Am cerut primele informații necesare unei analize preliminare a situației generate de dispariția celor patru cetățeni. Am cerut sa se ia legătura cu aliații noștri.În cursul aceleiași seri, structurile abilitate ale statului erau deja în alertă.
Începând cu orele 21.10, la sediul M.A.E. a fost constituit un prim nucleu de gestionare a situației, sub coordonarea ministrului Afacerilor Externe și cu participarea unor membri din conducerea serviciilor menționate, care a activat în noaptea de 28 spre 29 martie.
Pe baza concluziilor preliminare, pe aeroport, în momentul sosirii mele în țară, ora 00,35, am fost informat de ministrul de Externe cu privire la situația creată prin dispariția celor patru cetățeni.
29 martieÎn dimineața zilei de 29 martie, am dispus constituirea, la Palatul Cotroceni, a Grupului Operativ de Criză, menit să gestioneze centralizat situația. Am dispus ca din nucleul de conducere a operațiunilor să facă parte șefii serviciilor de informații, adjuncți ai acestora și consilieri prezidențiali anume desemnați. La unele dintre reuniuni i-am invitat și pe primul ministru, pe ministrul de Externe și pe Procurorul General al României.
Datorita volumului mare de informații receptate în flux continuu am dispus constituirea, la nivelul Administrației Prezidențiale, a unei structuri analitice - Grupul de Analiză, Evaluare și Proiecție. Acesta a funcționat permanent, 24 de ore din 24, și a fost format din analisti ai tuturor serviciilor de informații ale statului român, coordonați de un consilier prezidențial. Rolul său a fost să analizeze comparativ, să evalueze și să integreze informațiile provenite de la serviciile secrete.
De asemenea, fiecare dintre serviciile de informații și-a constituit grupe de criză, care au investigat și procesat datele venite din teren. Materialele informative au fost prelucrate, sintetizate și valorificate ulterior la nivelul Grupului Operativ de Criză, aflat sub directa mea conducere.
Omar Hayssam anunta ca a fost contactat de rapitori si i-au cerut 4 milioane de dolari pentru eliberarea lor
Omar Hayssam si Yassin Mohamad sunt primiti de gen Degeratu intre orele 16,30 - 17,00
Yassin Mohamad este primit de Presedintele tarii intre orele 20,50-21,22
30 martieAproximativ la orele 24.00, la postul de televiziune AL JAZEERA a fost difuzată prima casetă video cu ostaticii români și însoțitorul acestora.
In caseta difuzata, autorii nu isi fac cunoscută apartenența și pretențiile. In mesajul transmis prin intermediul lui Marie-Jeanne Ion, răpitorii au negat și că anterior ar fi cerut o recompensă.
Omar Hayssam este primit de Presedintele tarii intre orele 20,30-21,10
1 aprilieZiaristii sunt mutati la o alta locatie fata de cea initiala si preluati de o alta factiune
Omar Hayssam este primit de Presedintele tarii intre orele 21,00-21,55
Difuzarea unui set de fotografii cu jurnalistii romani de catre Agentia Reuters
3 aprilieOmar Hayssam este primit de Presedintele tarii intre orele 14,15-15,10
Se stabileste legatura cu negociatorul rapitorilor si se cere o proba de viata
fratele lui Omar Hayssam ajunge la Bagdad
4 aprilieSe fac primele arestari la Bagdad, actiune initiata de autoritatile irakiene in urma unor informatii transmise de la Bucuresti prin delegat
5 aprilie
Se prezinta o proba de viata in care se cer elemente de recunoastere
Este prezentata o inregistrare audio prin telefon, dar care nu contine mesajul cerut de negociatorii romani. Dovada nu a fost dată publicității, dar a fost autentificată prin expertiză tehnică. Dovada de viață, reprezentată de o înregistrare audio și oferită exclusiv autorităților române de intermediari, a oferit credibilitate acestui canal.
Negociatorul rapitorilor da partii romane 4 zile pentru a le satisface solicitari politice, respectiv retragerea trupelor
Omar Hayssam este retinut de autoritatile romane
6 aprilie-9 aprilieContinua arestarile in Bagdad
9 aprilie
Negociatorul rapitorilor anunta ca a expirat termenul dat autoritatilor romane si ca vor trece la decapitarea cetatenilor romani
Partea romana cere sa nu se treaca la actiuni impotriva cetatenilor romani si solicita inca doua zile de ragaz
Negociatorul rapitorilor vine cu alternativa, respectiv ca este dispus sa renunte la revendicarile privind retargerea trupelor romane din Irak daca se ofera in schimbul celor trei cetateni romani 20 de militari romani din trupele romanesti
O alta alternativa oferita avea in vedere eliberarea unor prizonieri irakieni
Continua arestarile la Bagdad legate de grupul rapitorilor
12 aprilie
Negociatorul rapitorilor solicita un raspuns la variantele de rascumparare cerute: retragerea trupelor din Irak, eliberarea prizonierilor irakieni, 20 de militari romani, amintind ca in caz contrar se va recurge la decapitarea “baiatului inalt”
13 aprilieNegociatorul rapitorilor revine cu oferta ferma de a renunta la planul de retragere a trupelor in schimbul a 20 de militari romani
14 aprilieNoi arestari la Bagdad din prima factiune a rapitorilor.
17 aprilie
Negociatorul roman solicita proba de viata
Negociatorul rapitorilor solicita ferm predarea a 20 de soldati romani in schimbul jurnalistilor
19 aprilie
Negociatorul roman propune un transport de ajutoare pentru populatia din zona aflata sub autoritatea trupelor romane si insista pentru prezentarea unei probe de viata
Negociatorul rapitorilor acuza in schimb partea romana de colaborare in arestarea unor irakieni
21 aprilieNegociatorul rapitorilor ne cere sa urmarim pe internet in cursul serii decapitarea unuia dintre cei trei cetateni romani ostateci
Negociatorul roman insista pentru proba de viata pentru ca discutiile sa continue
22 aprilieDovada de viață solicitata a fost primită prin intermediul postului Al Jazeera, elementele de recunoștere solicitate fiind incluse. Ele au fost însă însoțite și de revendicări explicite.
Pentru prima oară, gruparea s-a autoidentificat sub titulatura Muadh bin Jabel și a dat un ultimatum de patru zile autorităților române, în vederea retragerii trupelor românești din Irak.
In caz contrar, ostaticii urmau să fie executați, începând cu 26 aprilie 2005, ora 17,00, ora Bagdadului
26 aprilie
Dan Dumitru de la Prima TV a primit un mesaj audio de la răpitori. Aceștia au solicitat expres să multiplice mesajul audio, pentru a-l da la toate posturile de televiziune și de radio. Scopul era ca toate aceste mijloace de informare să difuzeze simultan, la o oră de maximă audiență, revendicările răpitorilor.
Am luat decizia de a chema la Cotroceni directorii editoriali de televiziune și radio din București și de a le explica care sunt efectele difuzarii acestor casete lasand in acelasi timp la latitudinea lor decizia de a difuza sau nu casetele. M-am bucurat să constat că cei mai mulți dintre aceștia au înțeles corect marea responsabilitate care le revine și au procedat în consecință.
În aceeași seară, răpitorii, deturnați în ultimul moment de la planul acelei zile, au supralicitat: au dat spre difuzare, prin Al Jazeera, atât mesajul audio nedifuzat pe majoritatea instituțiilor de presă românești, cât și o casetă video care a îngrozit familiile și întreaga țară, prin ceea ce sugera.
De asemenea, răpitorii au anunțat și prelungirea cu încă 24 de ore a termenului limită, conditionand cu retragerea trupelor.
27 aprilie
La orele 11,30, i-am convocat la Cotroceni pe membrii Grupului Operativ pentru a lua o decizie de care depindea practic, nu numai soarta ostaticilor, ci și politica externă a statului român și siguranța cetățenilor ei.
Am convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării informand membrii CSAT-ului asupra punctului în care s-a ajuns, după aproape o lună de contacte tensionate cu răpitorii celor trei cetățeni români.
Decizia a fost aceea că statul român nu va ceda și nu își va modifica opțiunile de politică externă și angajamentele asumate în plan internațional, sub nici un fel de presiuni și ca atare nu vom da curs revendicărilor de natură politică.
Imediat după ședința CSAT, am cerut familiilor celor răpiți, reunite la Palatul Cotroceni pe parcursul celor cinci zile, să continue să aibă încredere în demersul autorităților române.
La orele 18,00,ora României, ultimatumul expira.
Imediat după expirarea ultimatumului, mai exact la ora 18 și un minut, ora României, intermediarul răpitorilor a sunat și s-a arătat contrariat, iritat, furios de lipsa de receptivitate a autorităților române.
In cadrul negocierilor din cursul zilei, negociatorul roman cere insistent sa nu se puna in aplicare amenintarea la adresa ostatecilor
Negociatorul rapitorilor anunta ca este de acord sa amane cu inca 24 de ore excutia cu conditia ca pana factorii politici sa anunte public prin intermediul Al Jazeera ca cere amanarea termenului limita si cere implicarea clericilor musulmani
Autoritățile române solicită public prelungirea termenului limită acordat de gruparea care îi deține pe cei trei cetățeni români.
De asemenea, autoritățile române solicită Consiliului Înțelepților Musulmani din Irak (Hayat Al Ulema Al Muslimin Al - Iraki) implicarea în eforturile de eliberare a ostaticilor români, inclusiv prin inițierea de negocieri.
28 aprilie
Negociatorul roman insista pentru eliberarea lui Marie Jeanne Ion cu argumente religioase
De asemenea, negociatorul roman comunica imposibilitatea de a se obtine un plan de retragere a trupelor romane
Se activeaza in negocieri canalul privat in numele famililor si al clericilor
3 maiO prima tentativa de eliberare a ostatecilor esueaza
4 mai - 13 mai
Mentinerea contactelor cu negociatorul rapitorilor devine extrem de dificila
14 maiSe reiau negocierile cu intermediarul rapitorilor si se cere o noua proba de viata
18 maiSe primeste o proba de viata cu cei trei cetateni romani care nu se face publica conform intelegerii cu negociatorul rapitorilor
Dovada de viață conține elementele de identificare convenite
18 - 21 maiSe dau in mod repetat informatii cu privire la punctele de intalnire cu privire la preluarea ostatecilor
Grupul antitero al SIE se deplaseaza in diverse puncte fara sa finalizeze actiunea de preluare a ostatecilor
22 mai
La punctul si ora fixata se intalnesc cele doua parti
Se stabileste un nou dispozitiv de predare/primire a ostatecilor
Se iau amsuri de securitate de ambele parti si se predau cei patru ostateci
Ora 13,44 cei patru se aflau in Ambasada Romaniei de la Bagdad, in custodia autoritatilor romane
23 maiMohammad Mounaf este preluat in cursul diminetii de politia militara americana
Cei trei cetateni romani sunt imbarcati in aeronava speciala care decoleaza de la Bagdad la ora 9,16
Aeronava speciala aterizeaza Baza Aeriana 90 la ora 14,45, ora Romaniei.