Reforma statului - de Octavian Ştireanu

Traian Băsescu a fost cel care a purtat, până deunăzi, stindardul acestei campanii, ce viza, în subsidiar, ridicularizarea parlamentarilor şi culpabilizarea (inclusiv cu instrumentele din subordinea sa) a celor pe care-i consideră nu adversari politici, ci de-a dreptul duşmani. Însăşi forţarea sistemului de vot uninominal a fost făcută în numele ideii sacrosancte a reformării clasei politice. Se spera, mai ales în perioada discuţiilor exacerbate pe tema virtuţilor acestui vot, că sistemul uninominal va aduce aşa, de la sine, din ceruri, o reformare a clasei politice, fără a se preciza care ar fi sensurile, conţinutul şi paradigmele unei asemenea reforme.

E adevărat, în ultima vreme, apologeţii din societatea civilă ai votului uninominal tac chitic şi o cam dau cotită atunci când vine vorba să explice efectele catastrofale, deja previzibile, pe care le va aduce votul uninominal, sub mai multe aspecte (pe care le vom analiza altădată). Ideologii şefi ai sistemului uninominal, ca şi portdrapelul lor de la Cotroceni se află într-o misterioasă expectativă ce vorbeşte de la sine: nici vorbă să mai salute desfăşurarea alegerilor prin acest sistem, după ce a devenit evident spectacolul diverselor candidaturi pe diverse colegii şi după ce se întrevede canibalizarea care se va produce în interiorul partidelor şi între acestea, odată cu încheierea alegerilor.

Dezvăluirile făcute de presă în privinţa organigramelor şi salariilor din majoritatea instituţiilor de stat – altele decât Parlamentul! – aruncă, din fericire, o lumină puternică asupra necesităţii imperative a adevăratei reforme de care e nevoie în România – şi anume reforma statului. Ceea ce se impune cu acuitate nu este, prin urmare, confuza şi legendara reformă a clasei politice (pentru că aceasta, în fond, se produce urmare oricărui ciclu electoral, când oamenii votează, exprimându-şi opţiunea), ci o reformă a statului, în toate componentele sale. Îndeamnă spre această abordare inclusiv ceea ce se petrece pe plan internaţional, în privinţa întăririi politicilor etatiste în domeniul economic şi financiar. Statele responsabile încep să facă planuri centralizate şi să administreze centralist situaţia pieţelor celor mai liberale. Experienţa recentă a Statelor Unite, ca şi deciziile de ieri ale reuniunii de la Paris a şefilor marilor state europene reprezintă una dintre cele mai tulburătoare cotituri în această privinţă, zgâlţâind din temelii credinţele neoliberale cel mai ferm înrădăcinate în ideologiile şi practica politică a ultimelor decenii.

Din fericire, sub aspectul regândirii rolului statului în protejarea pieţei şi, mai ales, în protejarea efectelor devastatoare ale acesteia asupra cetăţenilor, ţara noastră are o şansă mare, pentru că se află în apropierea alegerilor parlamentare. Printre multele opţiuni pe care electoratul le va avea – pentru un partid sau altul, ori pentru un candidat sau altul – se află opţiunea fundamentală între a avea un stat puternic, care să garanteze accesul egal la o viaţă mai decentă, la educaţie, la sănătate, la cultură, sau, dimpotrivă, un stat care să rămână, pe mai departe, confiscat de cei bogaţi, bântuit de legenda cotelor unice, care scuteşte de impozit pe profit câştigurile la bursă şi care transformă bunurile publice cele mai de preţ – educaţia, sănătatea, cultura – în simple mărfuri ale unei pieţe incontrolabile.

O reformă a statului poate să înceapă, prin urmare, numai de la clarificarea între aceste două opţiuni, pe care electoratul român are şansa de a o face peste foarte puţin timp.

Abia după această opţiune fundamentală se poate pune şi problema reformării instituţionale propriu-zise, a ierarhizării unitare a salariilor în sistemul bugetar, a eliminării atâtor „agenţii” şi „autorităţi naţionale”, inventate doar pentru a satisface clientela politică, a scuturării organigramelor de personalul inutil, birocratic şi obstacular, a simplificării radicale a relaţiilor dintre amărâtul de cetăţean şi multiplele ghişee pe la care este nevoit să-şi plimbe ofurile şi necazurile.

Reforma statului reprezintă tema adevărată a unei dezbateri publice responsabile în această perioadă.