10. 10. 2008

În România se poate desprinde deja un portret-robot al bogătaşului autohton. Cel mai adesea provine dintr-un mediu defavorizat de principiile şi exigenţele comunismului. Categoria „bişniţarilor”, a celor cu iniţiativă şi cu putere de risc, pe care  erau însă nevoiţi să şi le ţină în frâu pentru a nu intra în conflict cu principiile societăţi egelitariste. Odată desprinşi din aceste restricţii, s-au desfăşurat şi au început să acumuleze, într-un proces cel mai adesea fără reguli sau cu reguli ignorate.

Cea mai pertinentă caracteristică a acestui „om nou” este nevoia imperioasă de a-şi etala bunăstarea: cu cât maşina pe care şi-o cumpără este mai mare, mai puternică şi mai scumpă, cu atât aceste calităţi se răsfrâng asupra persoanei sale. Cu cât vila are mai multe camere şi mai multe utilităţi pe care nu ajunge să le folosească, cu atât sentimentul său de intangibilitate creşte. Atunci când nu reuşeşte să-şi ridice nevasta la standardele noii sale condiţii, renunţă la ea şi-şi ia o amantă cât mai decorativă şi cât mai costisitoare. Face lungi şi dese sesiuni de shopping în oraşele şi magazinele cele mai scumpe, de unde aduce produse pe care să le etaleze la ocaziile festive. Cu cât un obiect e mai scump, cu atât mai puţin va conta dacă-i foloseşte la ceva. Important e că-l posedă şi-l poate arăta „concurenţei”. Arde de dorinţa de a fi înregimentat în detaşamentele  mondene care hrănesc cu ştiri extravagante publicaţiile tabloide şi televiziunile dedicate. Treptat, banii îi dau convingerea că este mai frumos, mai deştept şi cu mai multe drepturi decât restul lumii.

Bogătăşul de azi este cobaiul guvernării: aceasta îl protejează şi-l ajută din toate puterile sale liberale să-şi ducă viaţa în cele mai bune condiţii. Îl sprijină pentru ca traiul superîndestulat să-l coste cât mai puţin posibil, prin politica relaxată la adresa produselor şi serviciilor de lux, care în România par să meargă cel mai bine. Cota unică de impozitare, pentru ei devenită cotă unică de îmbogăţire este formula magică care face ca luxul în România să fie mai ieftin ca oriunde altundeva. Egalitatea în faţa fiscului reuşeşte miracolul de a-i face pe bogaţi mai bogaţi. Iar pe săraci mai săraci. Trăim într-un paradis fiscal care este, în acelaşi timp, şi un infern. Depinde de unde priveşti problema.