Hotărât lucru, premierul a pierdut busola. Pe ultimii metri ai guvernării liberale, măsurile cu urmări dezastruase se înmulțesc ca ciupercile. Cea mai recentă este această eliminare a limitei maxime a salariilor directorilor din companiile de stat.
Guvernul a dat liber consiliilor de administrație să stabilească aceste salarii. Ori este la mintea cocoșului că atâta timp cât indemnizația membrilor consiliului de administrație reprezintă 20 la sută din leafa directorului, aceștia vor avea tot interesul să o ridice cât mai sus. Dacă mai adăugăm și faptul că membrii consiliilor de administrație sunt numiți de guvern, dintre funcționarii diferitelor structuri de stat, este limpede că Tăriceanu le face, de fapt, acestora un cadou mai mult sau mai puțin electoral.
Lefurile directorilor sunt privite de către guvernul liberal printr-o prismă părtinitoare, făcându-se ecoul dorințelor acelor directori care pot fi, într-adevăr, manageri competitivi (câți or mai fi rămas pe la stat, nu mulți, în orice caz). Ca să-i poată cointeresa pe aceștia, se deschid larg porțile câștigurilor nemeritate pentru toată pleiada de incapabili care căpușează niște posturi în care ajung pe criterii politice. De acum aceștia au liber a se scălda în bani pe seama datoriilor pe care întreprinderile lor le acumulează în ritmuri amețitoare. Până acum aveau liber doar să-și ia mașini de lux și echipamente costisitoare, neținând cont de performanțele proprii. De-acum vor putea să sfideze cu voie de la Guvern și bunul simț, și pe cei în fruntea cărora se vor afla. Comparându-și lefurile cu ale directorilor, angajații se vor simți și mai motivați să protesteze și să ceară majorări spectaculoase...
Decât să-și întoarcă buzunarele pe dos arătând că n-are de unde să majoreze salariile celor care nu sunt directori, Tăriceanu ar trebui să ia taurul de coarne și să încerce măcar să limiteze cheltuielile deșănțate pe care le fac instituțiile statului scăpate de sub orice control și administrate după principiul care pare să se instaleze și la vârf: după noi potopul. Pentru că potopul care va veni va mătura totul în calea sa. Creșterea economică cu care se laudă Tăriceanu este un artificiu de care nici el nu e convins și pe care actuala criză internațională îl va sparge ca pe un balon de săpun. România nu are o economie competitivă, bazată pe producție, nu pe speculație, guvernul a lăsat lucrurile în voia sorții în loc să încerce să adopte alte instrumente fiscale de stimulare decât păguboasa cotă unică de 16 la sută.
Se pare însă că e prea târziu ca să mai înveți ceva din propriile greșeli făcute pe bandă rulantă. Apropo: nu vi se pare că față de directori, salariile miniștrilor și al primului ministru sunt de-acuma cam mici?
