Anul 2006 a definit sistemul educaţional din România ca fiind unul inflamat de promisiunile neonorate ale Guvernului. Sindicatele din sistem au căpătat un gest reflex: ameninţarea cu greva generală, dar nu şi-au dus niciodată la bun sfârşit promisiunile. Cu toate că, din punct de vedere logic, începutul anului ar fi trebuit să fie calm după greva din toamna anului 2005, lucrurile nu au stat aşa. Întreg anul a fost pigmentat cu conflicte între sindicate şi Guvern.

Pretextul războiului declarat de către profesori Executivului a fost acela că nu se respectă acordul semnat de "părţile beligerante" la finele anului 2005, acord ce prevedea majorarea progresivă a salariilor din sistem şi alocarea a şase procente din Produsul Intern Brut pentru învăţământ.

În mod evident, Guvernul a nesocotit înţelegerea asumată sub presiunea unei greve prelungite în sistem, iar sindicatele au trecut din nou la luptă. Sămânţa de scandal e semănată tot de către Guvern. Pe 1 iunie, premierul Tăriceanu face o declaraţie potrivit căreia Executivul respectă acordul semnat cu sindicaliştii în 2005. Nu aceeaşi părere au avut şi liderii sindicatelor din învăţământ, care după consultări comune şi după discuţii cu ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău, avertizează că blocarea examenului de Bacalaureat poate fi iminentă.

Pe 14 iunie este declarată pubilc pentru prima oară posibilitatea ca testele naţionale (Capacitate şi Bacalaureat) să fie boicotate după o nouă serie de negocieri sterile cu reprezentanţii cabinetului Tăriceanu. Doar o zi mai târziu, sindicatele anunţă că au căzut de acord ca testele naţionale să fie blocate. Lasă totuşi o portiţă deschisă dialogului. Ei dau un termen limită Guvernului (1 august), până la care să aprobe creşterea salariilor profesorilor şi îl fac direct răspunzător pentru această situaţie pe premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Testele naţionale încep totuşi, chiar dacă problemele dascălilor rămân aceleaşi. Izbucneşte însă un nou scandal după ce un ziarist reuşeşte să pună mână pe subiectele de examen cu puţin înainte ca acesta să înceapă. Un nou prilej pentru sindicalişti de a acuza neprofesionalismul şi dezinteresul celor care conduc sistemul de învăţământ. Încă o dată, ei cer demisia ministrului Hărdău, dar şi pe cea a ministrului secretar de stat Paloma Petrescu, considerată responsabilă pentru situaţia creată.

Vacanţa elevilor aduce o perioadă de linişte. Până la sfârşitul lunii august, când Federaţia Educaţiei Naţionale cere o nouă întâlnire cu premierul şi rediscutarea acordului din 2005, disputa dintre cele două părţi pare uitată. Securea războiului este dezgropată însă atunci când premieru răspunde solicitării sindicaliştilor cu faptul că Guvernul şi-a respectat angajamentele.

Când mai erau doar zece zile până la începerea şcolii, structurile sindicale şi Executivul au o nouă întâlnire în cadrul căriea Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor promite că procentul de creştere a salariilor va fi mai mare decât rata inflaţiei şi spune că în felul acesta veniturile profesorilor vor creşte. Replica reprezentanţilor profesorilor este una radicală: nu doar că nu acceptă această propunere, ei hotărăsc de comun acord boicotarea începutul de an şcolar.

Până la începerea şcolii, conflictul continuă. Pe 12 septembrie, premierul face un apel către profesori cerându-le "responsabilitate" şi asumarea "situaţiei reale din învăţământ". Încep din nou negocierile. Sindicaliştii ce au reprezentat profesorii la aceste negocieri îşi susţin în continuare solicitarea de majorare salarială cu 60% în două tranşe, până în 2008. Guvernul răspunde cu o ofertă ce nu ar fi putut fi acceptată de sindicalişti. Se propune oferit o creştere a valorii salariilor cu 6% 1 aprilie 2007, şi cu 7,5 procente de la 1 octombrie 2007.

Pe 13 septembrie, când negocierile erau deja sortite eşecului, sindicaliştii apelează la intervenţia preşedintelui Traian Băsescu. 15 septembrie îi găseşte pe profesori organizând proteste în loc de serbări de început ale anului şcolar. FSLI, Federaţia "Spiru Haret", FEN şi "Alma Mater" organizează proteste în Bucureşti, iar majoritatea profesorilor lipsesc de la festivităţile de deschidere ale anului şcolar. "Minunea" durează doar trei zile - profesorii revin la catedră după ce, timp de trei zile, nu au ştiut exact ce au de făcut.

În luna octombrie se reiau negocierile, dar rezultatele sunt aceleaşi. O nouă rundă de discuţii aduce şi un aer de noutate. Profesorii soclicită de data aceasta o creştere salarială de 30%, în două etape. Răspunsul pe care îl primesc este acelaşi: doar 16%. Pe 11 octombrie, Executivul îşi reconsideră puţin, doar puţin, poziţia adăugând două procente ofertei iniţiale.

Sindicaliştii refuză această ofertă şi acuză faptul că reprezntanţii Palatului Victoria nu au luat în serios această problemă şi că pe tot parcursul conflictului nu au făcut altceva decât să găsească "scuze pentru ofertele mediocre" pe care le-au făcut.

Pentru aproximativ o lună, apele se limpezesc din nou. Însă apar noi semne de furtună odată cu anunţul făcut de către Mihail Hărdău în cadrul dezbaterii comisiilor de buget-finanţe. Acesta anunţă că nu are de gând să susţină amendamentul la bugetul educaţiei ce prevede ca 420 de milioane de lei să fie transferaţi de la fondurile pentru investiţii la mărirea salariilor profesorilor. Fără susţinerea acestuia, şi nu doar atât, amendamentul este respins de comisia parlamentară.

Sindicaliştii reacţionează anunţând începerea unui referendum în rândurile cotizanţilor, referendum în urma căruia e posibil să hotărască îngheţarea anului şcolar. Tot atunci, apar "listele negre" (afişe cu numele şi fotografiile parlamentarilor care au votat împotriva amendamentului) în toate şcolile din ţară.

Conflictul dintre reprezentanţii profesorilor şi guvernanţi rămâne deschis în luna decembrie a anului 2006. FSLI, Federaţia "Spiru Haret", FEN şi "Alma Mater" solicită celei mai mari structurii sindicale de profil din lume, Internaţionala Educaţiei, emiterea unui act prin care să descalifice practicile Guvernului României şi să ceară respectarea partenerilor de dialog social.