
Tenisul masculin a fost dominat în 2006, ca și în anii precedenți, de elvețianul Roger Federer, deja unul dintre cei mai galonați jucători din istorie deși are numai 24 de ani. Federer a încheiat anul pe locul întâi în clasamentul ATP și a câștigat Turneul Campionilor de la Shanghai după ce a dominat practic și celelalte turnee important disputate pe parcursul anului.
În finala Mastersului de la Shanghai, din noiembrie, Federer l-a învins pe americanul James Blake, 6-0, 6-3, 6-4, elvețianul câștigând turneul de o manieră categorică, cinci victorii din cinci posibile și doar două seturi pierdute deși i-a avut ca adversari pe David Nalbandian, Andy Roddick, Ivan Ljubicic, Rafael Nadal, rivalul care încă nu a reușit să se afirme pe deplin la nivelul lui Federer, și James Blake.
În luna ianuarie, Federer a câștigat Australian Open, 5-7, 7-5, 6-0, 6-2 cu cipriotul Marcos Baghdatis, în martie a triumfat la Indian Wells, 7-5, 6-3, 6-0 cu James Blake, și la Miami, 7-6, 7-6, 7-6 cu croatul Ivan Ljubicic, în aprilie a pierdut finala de la Monte Carlo în fața lui Rafael Nadal, în mai a pierdut la Roma și la Rolland Garros în fața aceluiași Nadal, dar a revenit la Wimbledon, unde și-a luat revanșa în fața lui Nadal, a urmat luna august cu victorie în Mastersul Canadei și start bun la US Open, grand-slem pe care avea să-l câștige finalmente la începutul lui septembrie, sezonul de toamnă culminând cu victoria din noiembrie, de la Turneul Campionilor, după ce Federer a mai câștigat Mastersul de la Madrid și a reușit o victorie istorică pe teren propriu, la Basel, unul din puținele turnee pe care nu reușise să și le treacă în palmares până în acest an.
În 2006 s-au mai remarcat în tenisul mondial masculin spaniolul Rafael Nadal, rusul Nikolay Davydenko, americanii James Blake și Andy Roddick, spaniolii Tommy Robredo și David Ferrer, croații Ivo Ljubicic și Mario Ancic, chilianul Fernando Gonzalez, germanul Tommy Haas, cipriotul Marcos Baghdatis, cehul Tomas Berdych, finlandezul Jarkko Nieminen, sârbul Novak Djokovic și câțiva puști care ar putea domina tenisul mondial în doi-trei ani, francezul Richard Gasquet și englezul Andy Murray.
În turneele de dublu s-a remarcat cuplul de gemeni americani Bob și Michael Bryan, câștigători clari ai numeroase concursuri, iar în Cupa Davis s-a impus echipa Rusiei, 3-2 la Moscova, în finala cu Argentina, Marat Safin și, mai ales, Nikolay Davydenko, neavând probleme în condițiile în care oaspeții au stat doar în David Nalbandian, Juan Ignacio Chela și Jose Acasuro nereușind să se ridice la nivelul liderului de echipă.
Spre deosebire de tenisul mondial masculin, cel feminin nu a avut o favorită certă, rezultatele și trofeele fiind împărțite între mai multe jucătoare precum Justin Henin Hardenne, câștigătoarea Mastersului campioanelor de la Madrid, 6-4, 6-3 cu Amelie Mauresmo în finală, franțuzoaica Mauresmo, Maria Sharapova, Elena Dementieva, Kim Clijsters, Lindsay Davenport, Martina Hingis, Nadia Petrova sau Svetlana Kuznețova.
Sezonul a început în ianuarie cu turneul de la Auckland cu victoria franțuzoaicei Marion Bartoli, și a continuat cu victoriile lui Justinne Henin Hardenne la Dubai, Nadia Petrova la Doha, Maria Sharapova la Indian Wells, Svetlana Kuznețova la Miami, Nadia Petrova la Amelia Island, Martina Hingis la Roma, Vera Zvonareva la Cincinnati, Elena Dementieva la Los Angeles, Ana Ivanovic la Montreal, Svetlana Kunețova la Beijing, Marion Bartoli la Tokyo, Nadia Petrova la Stuttgart, Anna Chakvetadze la Mosocva și Maria Sharapova la Zurich, în cele mai importante turnee ale anului, pe lângă cele patru turnee de grand-slem câștigate de Amelie Mauresmo (Australian Open, Wimbledon), Justine Henin Hardenne (Rolland Garros) și Maria Sharapova (US Open).
În turneele de grand-slem pentru dublu feminin s-au impus Yan și Zheng la Australian Open și la Wimbledon, Raymond și Stosur la Rolland Garros și Dechy și Zvonareva la US Open.