
Ediția din 2006 a Mondialelor de baschet masculin a fost găzduită de Japonia și la ea au participat 24 de naționale, pentru prima dată din 1986 încoace, cu opt echipe mai mult decât la Mondialele din 2002 disputate în Statele Unite ale Americii.
Cele 24 de naționale, dintre care doar nouă din Europa, au fost împărțite în patru grupe de câte șase formații, fiecare grupă având loc într-un alt oraș, Sendai, Hiroshima, Hamamatsu și Sapporo.
Pe lângă marile favorite precum Argentina, campioana mondială en-titre, Franța, Serbia Muntenegru, Spania, Germania, Grecia, Turcia, Lituania, Italia și, inevitabil, Statele Unite ale Americii, la turneul final au apărut și echipe exotice precum Nigeria, Liban, Venezuela, Angola, Noua Zeelandă, Panama, Qatar și Senegal.
Deși foarte multe nume importante au refuzat participarea la turneul final, Mondialele au avut totuși în prim plan numeroși baschetbaliști de marcă ce s-au remarcat la echipe de top din Liga Nord Americană de baschet masculin (NBA).
Astfel, Argentina i-a avut pe Manu Ginobili, Fabricio Oberto, Andres Nocioni, Carlos Delfino sau Walter Hermann, Franța l-a pierdut în ultima instanță pe Tony Parker dar i-a avut pe Mickael Gelabale, Johan Petro, Doris Biaw sau Ronny Turiaf, Nigeria l-a adus pe Ime Udoka, de la New York Knicks, Serbia i-a avut în prim plan pe Mile Ilic și Darko Milicic, Germania a mizat din plin pe superstarul Dirk Nowitzki, Spania i-a folosit pe Pau Gasol, Jose Manuel Calderon sau Jorge Garbajosa, Australia l-a avut pe Andrew Bogut, de la Milwaukee Bucks, Brazilia pe Leandro Barbosa, de la Phoenix Suns, și Anderson Varejao, de la Cleveland Cavaliers, iar marea favorită a Asiei, China, l-a avut în prim plan pe deja celebrul Yao Ming, uriașul pivot al lui Houston Rockets.
De asemenea, Grecia s-a prezentat la Mondiale cu Vassilis Spanoulis, de la Houston Rockets, Lituania cu Darius Songaila, de la Washington Wizards, și Linas Kleiza, de la Denver Nuggets, Turcia cu Ersan Ilyasova, de la Milwaukee Bucks, Puerto Rico cu Peter John Ramos, de la Washington Wizards, și Carlos Arroyo, de la Orlando Magic, iar Slovenia cu Radoslav Nesterovic și Uros Slogar, ambii de la Toronto Raptors, Beno Udrih, de la San Antonio Spurs, Bostjan Nachbar, de la New Jersey Nets, și Primoz Brezek, de la Charlotte Bobcats.
Marea favorită a fost, ca de obicei, reprezentanta NBA, echipa Statelor Unite ale Americii, formație ce s-a distrat în partidele de pregătire cu rivale prezente la Mondiale și i-a avut în lot pe LeBron James, Dwayne Wade, Dwyght Howard, Elton Brand, Carmelo Anthony, Antwan Jameison sau Chris Bosh, jucători care nu mai au nevoie de nici o prezentare.
FAZA GRUPELOR
Grupa A, din care au făcut parte Argentina, Franța, Nigeria, Serbia Muntenegru, Liban și Venezuela, s-a disputat la Sendai și a fost dominată formația “pumelor” argentiniene care au obținut cinci victorii din cinci posibile, 80-70 cu Franța, 107-72 cu Liban, 96-54 cu Venezuela, 98-64 cu Nigeria și 83-79 cu Serbia Muntenegru.
Primele patru clasate, Argentina, Franța, Nigeria și Serbia Muntenegru s-au calificat în optimile de finală, cea mai categorică victorie reușind-o Serbia, 104-57 cu Liban, și cea mai surprinzătoare Nigeria, 82-75 cu aceeași Serbia.
Grupa B, din care au făcut parte Spania, Germania, Angola, Noua Zeelandă, Japonia și Panama, s-a disputat la Hiroshima și a fost dominată de formația iberică ce a obținut de asemenea cinci victorii din cinci posibile, 86-70 cu Noua Zeelandă, 101-57 cu Panama, 92-71 cu Germania, 93-83 cu Angola și 104-55 cu Japonia.
Primele patru clasate, Spania, Germania, Angola și Noua Zeelandă, s-au calificat în optimile de finală, cea mai categorică victorie a obținut-o Spania, 104-55 cu Japonia, și cea mai surprinzătoare, iar cea mai surprinzătoare Angola, 95-73 cu Noua Zeelandă.
Grupa C, din care au făcut parte Grecia, Turcia, Lituania, Australia, Brazilia și Qatar, s-a disputat la Hamamatsu și a fost dominată de eleni care au obținut la rândul lor cinci victorii din cinci posibile, 84-64 cu Qatar, 81-76 cu Lituania, 72-69 cu Australia, 91-80 cu Brazilia și 76-69 cu Turcia.
Primele patru clasate, Grecia, Turcia, Lituania și Australia, s-au calificat în optimile de finală, cea mai categorică victorie a obținut-o Australia, 93-46 cu Qatar, iar cea mai surprinzătoare Turcia, 76-74 cu Lituania.
Grupa D, din care au făcut parte Statele Unite ale Americii, Italia, Slovenia, China, Puerto Rico și Senegal, s-a disputat la Sapporo și a fost dominată de echipa americană care a obținut cinci victorii din cinci posibile, 111-100 cu Puerto Rico, 121-90 cu China, 114-95 cu Slovenia, 94-85 cu Italia și 103-58 cu Senegal.
Primele patru clasate, SUA, Italia, Slovenia și China, s-au calificat în optimile de finală, cea mai categorică victorie a fost obținută de SUA, 103-58 cu Senegal, iar cea mai surprinzătoare China, 78-77 cu Slovenia.
FAZE FINALE
Optimile de finală ale Mondialelor de baschet masculin au adus primele partide cu adevărat spectaculoase, echipe mari, aflate față în față, începeau să lupte în sistem eliminatoriu iar orice înfrângere însemna eliminarea.
Astfel, din prima fază eliminatorie a competiției au părăsit scena Slovenia, 84-90 cu Turcia, Serbia, 75-87 cu Spania, și Italia, 68-71 cu Lituania. Germania a eliminat Nigeria cu mari emoții, 78-77, iar Franța s-a chinuit cu Angola, 68-62.
Americanii au continuat să mărșăluiască decisiv spre titlu, 113-73 cu Australia, victorii lejere obținând și Argentina, 79-62 cu Noua Zeelandă, și Grecia, 95-64 cu China.
Sferturile de finală au adus adevărate războaie, precum SUA - Germania sau Spania - Lituania, dar nici un meci nu s-a încheiat cu scor strâns. A fost SUA - Germania 85-65, Argentina - Turcia 83-58, Spania - Lituania 89-67 și Grecia - Franța 73-56.
Spre deosebire de sferturi, semifinalele au fost partide încheiate pe muchie de cuțit și, surprinzător, în ambele s-au impus echipele cotate cu șansa a doua. Spania a învins campioana en-titre, Argentina, cu 75-74, iar Grecia a eliminat marea favorită, SUA, cu 101-95.
În finala mică, americanii au învins Argentina, 96-81, și au fost nevoiți să se mulțumească din nou cu o medalie de bronz, ca și în 1990 sau 1998, în timp ce în finala mare, Spania a surclasat Grecia după un meci destul de ciudat, 70-47, și a devenit astfel noua regină a baschetului mondial masculin.
Ibericii Pau Gasol (26 de ani, Memphis Grizzlies), Rudy Fernandez (21 de ani, Joventut Badalona), Carlos Cabezas (26 de ani, Unicaja Malaga), Juan Carlos Navarro (26 de ani, FC Barcelona), Jose Manuel Calderon (25 de ani, Toronto Raptors), Felipe Reyes (26 de ani, Real Madrid), Carlos Gimenez (30 de ani, Unicaja Malaga), Sergio Rodriguez (20 de ani, Portland Trail Blazers), Berni Rodriguez (26 de ani, Unicaja Malaga), Marc Gasol (21 de ani, Akasvayu Girona), Alex Mumbru (27 de ani, Real Madrid) și Jorge Garbajosa (29 de ani, Toronto Raptors), au adus prima medalie mondială din istoria naționalei de baschet masculin a Spaniei care mai avea în palmares doar un loc patru în 1982, în Ecuador, și își vor apăra acest titlu la Mondialul din 2010 ce va fi găzduit de Turcia.