
Festivitățile desfășurate cu ocazia aniversării Zilei Naționale a României au adus pentru unii polițiști o tresă în plus la uniformă. Astfel, la nivelul Direcției Poliției de Frontieră Constanța au fost avansați în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim, opt ofițeri și 30 de agenți.
Dintre aceștia, patru ofițeri sunt din cadrul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța.
Aceștia sunt subcomisarii Adrian Pătrașcu și Viorel Cristina care au avansat la gradul de comisari și inspectorii principali, Zenaida Feodot, purtătorul de cuvânt al instituției, precum și juristul Ion Oprișan care au avansat la gradul de subcomisar.
Ceilalți patru ofițeri sunt doi de la IJPFN Tulcea, unul de la IJPF Ialomița și unul de la IJPF Brăila. De asemenea, la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au fost avansați în grade opt ofițeri și 13 agenți. Printre aceștia se află și adjunctul șefului IPJ Constanța, subcomisarul Dorin Colidiuc, care a fost avansat la gradul de comisar.