
Europarlamentarul Cristian Bușoi, fost deputat de Timiș, s-a arătat indignat de deciziile luate de FRF cu privire la depunctarea echipei FC Timișoara, dar și de atitudinea lui Mircea Sandu cu privire la echipă, transmite corespondentul AMOS News.
Despre Mircea Sandu, președintele FRF, europarlamentarul Cristian Bușoi spune că pune interesele și conflictele personale mai presus de spiritul sportiv și de interesul fotbalului românesc. Drept urmare, europarlamentarul PNL îi cere demisia.
"Președintele FRF ar fi trebuit să se implice pentru ca decizia tribunalului sportiv în acest caz complicat să nu afecteze spiritul competiției sportive și munca depusă de fotbaliști și antrenori. Dl. Sandu a ales non-combatul pentru ca apoi să se bucure de decizia tribunalului pentru a puncta în conflictul personal pe care îl are cu dl. Marian Iancu. Sunt abosolut convins că domnul Mircea Sandu nu mai poate ocupa funcția de Președinte al FRF și îi solicit public demisia de onoare", se arată într-un comunicat de presă remis de Bușoi.
"Sunt absolut convins că oamenii de afaceri și autoritățile locale din Timișoara pot găsi o soluție care să nu afecteze participarea echipei de fotbal în cupa UEFA și care să rezolve problema palmaresului și a culorilor clubului odată pentru totdeauna. Personal, intenționez să mă implic în inițierea unui astfel de dialog între oamenii de afaceri timișoreni și autoritățile locale pentru găsirea rapidă a unei soluții", a spus și liberalul.
Vineri, senatorul Ilie Sârbu a propus oamenilor de afaceri din Timiș să investească în echipă, pentru a-l înlocui pe Marian Iancu. Sârbu a declarat că va discuta acest aspect cu ceilalți președinți de filiale de partid pentru a găsi o soluție mai bună.
Cristian Bușoi a făcut și apel la suporteri și i-a îndemnat să nu dea curs sentimentelor de frustrare generate de situația creată. FC Timișoara va juca astăzi un meci amical pe stadionul "Dan Păltinișanu", în compania unei echipe de fotbal din Serbia. Meciul este un prilej pentru suporteri de a scanda mesaje împotriva FRF. Duminică, câteva mii de microbiști sunt așteptați în Piața Victoriei la primul miting legal organizat de suporteri.