Culoarea, trecută altădată în anonimat, a fost recent reabilitată. Originalitatea Ţării de Seară constă în faptul, notabil, că, deşi are un preşedinte numit, care se arată din când în când, foarte plictisit şi obosit de popularitatea ajunsă la cote înalte, este condusă de o animatoare. Animatoarea se mişcă printre mese – căci există o sumedenie de mese de plastic, în general prevăzute cu pahare – şi priveşte din doi ochi mici peste capetele tuturor invitaţilor. Ţine strâns de microfon şi din când în când îşi duce lăbuţa la spate pentru a pipăi un fel de fundă imensă. Atunci ochii mici se fac şi mai mici, şoldul se înclină, dezvelindu-se, pe frunte apare un rid. De altfel, fruntea nu e mai lată decât ridul. Din gura foarte largă, deschisă într-un zâmbet până la urechi, se rostogolesc în total vreo douăzeci de cuvinte, un vocabular, e drept, stimabil pentru vremurile de azi. Când vocabularul se sfârşeşte, animatoarea aruncă microfonul către un invitat. Atunci se aude de departe un şuierat subţire dublat de aplauze anemice.

Debilitatea aplauzelor nu se datorează lipsei de entuziasm, ci faptului că poporul mândru al Ţării de Seară e despărţit de centru printr-un iaz circular, mult mai eficient decât sârma ghimpată. Eficienţa lui a fost probată istoric: nu există nici o atestare documentară din care să se deducă măcar o singură încercare de traversare înot a iazului. Nici literatura memorialistică nu menţionează şi nu face aluzie la un astfel de eveniment programat, se înţelege, de hazard. Aplaudac la origine, păstrător de străvechi obiceiuri agrariene, ca plantarea aleatorie de sticle de plastic pe pajişte sau dispunerea cojilor de seminţe pe suprafeţe cimentate ori mârâitul în cor, poporul mândru nu beneficiază de mese în general prevăzute cu pahare. Nici de scăunele, stând pur şi simplu pe iarbă. El beneficiază însă de spectacolul întâlnirii cu ficţiunea aniversară numită „Mărgeaua ta norocoasă”. Apelând din nou la sursele istorice, se impune să constatăm, subliniind provizoratul afirmaţiei, că până acum nici un membru, poporean instalat pe iarbă, nu a avut onoarea de a întâlni mărgeaua respectivă, de sorginte aniversară. Dar viitorul se înfăţişează, negreşit, luminos.

Luminos, mai ales că mărgeaua norocoasă revine pe limba animatoarei ori de câte ori rămâne în pană de cuvinte (după cele douăzeci atestate), de fundă, de celelalte. Mărgelaţii sunt invitaţi îndeobşte însetaţi şi cam grăbiţi: unul a scăpat cu dificultate de la Conferinţa Extraordinară a Partidului din Stânga Centrului, altul e aşteptat de două zile la Congresul Argilei, un ins buzat dă asigurări că, dacă nu se va răsturna la intersecţie, va ajunge la nuntă, ca solist vocal-clape-percuţie preliminară. La intervale regulate, conversaţia intelectuală e întreruptă de momente artistice, în uralele asistenţei. Artiştii se produc pe o insulă-pavilion şi au privilegiul de a se muia în apa cristalină conform trebuinţelor şi exigenţelor artei lor. Apar curent formaţii consacrate, ca: „Gândacii”, „Abjekt”, „Q & M”, „Buba Novac”, „Flyt”, „Gorobetzii”, „Du-te, mă”, „Porcul magnetic” etc. Sunt, la o analiză corectă, tineri de toate orientările: recuperatori, şmenari, procuratori, foşti studenţi repetenţi, practicanţi de vechi meserii, însoţitori sezonieri. Nici animatoarea nu cunoaşte multe amănunte despre fiecare membru iar gura i se lăţeşte şi mai mult când încearcă să-i prezinte, concluzionând invariabil că e posibil să fi spus din nou prostii, scuzaţi – greşeli. În majoritate, indiferent de sex şi dimensiunile craniului, tinerii sunt raşi în cap şi poartă maieuri cu inscripţii indescifrabile. Conectaţi la reţeaua electrică, transmit poporului mândru un pachet de mişcări foarte vioaie, cu sigur efect zoologic.

Poporul mândru devine şi mai mândru când, acompaniindu-se cu aplauze şi ridicări ale braţelor, repetă refrenele artei pure: „Hip, hop, hap, am căzut în cap”, „Nu m-ai aşteptat, ba chiar m-ai înşelat”, „Suzana şi Diana mi-au furat banana”. Ultimul produce atâta euforie, încât însăşi animatoarea se împiedică de un scaun, de aici ricoşează într-o masă şi dărâmă splendida mărgea norocoasă, invizibilă totuşi, producând nesemnificative leziuni la ombilicul mărgelatului de onoare. Desigur, fără menţionarea expresă a evenimentului în sursele istorice.