<IMG hspace=5 src="http://2005.informatia.ro/images/articles/Portrete/P/Octavian%20Paler.jpg" align=left>Dedesubturile crizei ostaticilor vor ramane, ca arhivele Securitatii sau ca divortul lui Misu St. Popescu, „lung prilej de vorbe si de ipoteze“. Dar mai „interesanti“, poate, sunt alti ostatici.
Nevoia noastra de fictiune, la nivel de telenovela, si inclinatia noastra traditionala spre trancaneala, pe care a inteles-o atat de bine Caragiale, au fost bine servite de aventura irakiana a celor trei jurnalisti romani. In sfarsit, avem si noi rapitii nostri! Am intrat in clubul select al statelor aflate in atentia teroristilor. Si chiar daca povestea e putreda dincolo de coaja, ea ne-a ajutat sa uitam de bietii sinistrati, carora apele le-au luat totul, si de criza din Sanatate care ucide mai discret, fara sa-i imbrace pe bolnavi in portocaliu.
Cat priveste dedesubturile episodului, nu-mi fac griji ca le vom afla din partea autoritatilor romane. Sa zicem ca in partea a doua a aventurii lor, rapitii au intrat (preiau o versiune care nu-mi apartine) pe mainile unor agenti americani care faceau pe teroristii pentru a scormoni prin subteranele mafiei arabe din Romania si ca Basescu stia asta. Cum sa ne-o marturiseasca acum? Grija mea e sa nu ne facem de ras. Sa nu patim ce-am patit dupa bucuria caderii lui Ceausescu. Atunci, am vorbit, transfigurati de emotie, despre „revolutia noastra“ pana ce ne-au lamurit strainii ca fusese vorba de o cacealma. Deocamdata, contez pe regula ca misterele cele mai bine aparate sunt cele in jurul carora se palavrageste mai mult.
Si ma intorc spre o alta grija. Mult mai mare. Sunt si nu sunt uluit de aglomeratia de la poarta Palatului Cotroceni unde o multime de ziare, televiziuni, „analisti“ si oameni simpli se inghesuie sa devina ostatici ai lui Basescu! Lingusitori disponibili (printre care am observat si cateva persoane la care nu ma asteptam), instrumentisti din fanfare obisnuite sa cante in genunchi sau doar compatrioti luati de valul emotiei (era vorba de patru vieti salvate, cum sa nu te emotionezi?) se reped sa lustruiasca mitologia unui Basescu aflat pe cai mari, in plina expansiune a rolului pe care si l-a autoatribuit, de „presedinte jucator“. Exact ce mai lipsea daca ne gandim la „ostaticii“ oficiali, deja capturati, si la faptul ca, exasperati de lehamite, multor romani nu le-ar displacea fie si un inlocuitor de „om providential“.
O staticul oficial cel mai vizibil este guvernul Tariceanu. D-l Ion Cristoiu crede ca avem un guvern „cu sira spinarii rupta“. Eu as inclina spre alta parere. Si anume ca n-a existat ce se rupe, intrucat guvernul actual s-a nascut fara coloana vertebrala. Sau avand componenti, cum e cazul d-lui Copos, a caror problema nu e verticalitatea, ci ocazia de a-si folosi postul pentru invarteli proprii. Premierul Tariceanu ar putea fi un excelent presedinte al unui club automobilistic, dar la Palatul Victoria a reusit contraperformanta de a fi inca si mai sters decat era, pe vremuri, Vacaroiu. Imi pare rau sa spun asta despre un om educat si stilat, dar premierul lasa impresia unui pudel cu pedigri tinut in zgarda de un Basescu nu foarte manierat, dar obisnuit sa calce pe cadavre.
PD este un alt ostatic. Nici aici nu se pune chestiunea coloanei vertebrale. PD nu e, din cate pot sa observ, un partid care gandeste. E un partid care repeta ca un papagal ce zice Basescu sau executa ce-i ordona, direct sau indirect, Basescu. Din acest punct de vedere, Emil Boc e un exemplu fara cusur de non-personalitate, de semi-parazit politic care exista ca vascul cata vreme se poate prinde de ramurile unui copac.
Un ostatic cu totul neasteptat e PNL. Eram deprins cu un PNL turbulent, duplicitar si cinic, dar viu. De cand si-a pus, insa, masca portocalie, mai are doar tresariri de demnitate. Pare multumit cu scaunele pe care le ocupa si ca se teme sa nu le piarda. Sau ca ar fi condus de „ketmani“, numele dat persilor care le spuneau turcilor doar ceea ce acestora le placea sa auda.
Pana si PSD, ocupat cu intrigile interne si condus de un mediocru producator de clabuci, cum imi pare mie d-l Geoana, a intrat, se pare, prin non-combat, in jocul lui Basescu.
La drept vorbind, nu ma mira aspiratiile autoritare ale lui Traian Basescu, care a profitat cu inteligenta viclenie de criza ostaticilor pentru a-si mari numarul propriilor ostatici. Nu si-a asumat meritele eliberarii celor trei jurnalisti. A asteptat sa i le atribuie lingusitorii. Ma mira altceva, lipsa de intuitie (sau de prevedere) a ostaticilor voluntari. Eu, unul, am mari indoieli ca mult laudatul instinct politic al lui Basescu e real. Din tot ce a facut Basescu pana acum, de cand a ajuns la Cotroceni, rezulta ca n-are decat impulsuri nesupravegheate de aventurier. In mai putin de sase luni, a reusit sa faca toata Europa importanta sa se uite chioras, cu antipatie, la noi. Si, in loc sa vada ca Romania se goleste si ca se afla intr-o criza de destin national, Traian Basescu cauta lauri pentru sine prin Ucraina, Georgia si Belarus.
Cineva ar trebui sa-i explice actualului presedinte ca, in cazinouri, jucatorii la ruleta isi pun in pericol doar banii proprii. Dar cine s-o faca? Si e greu de trecut de ostatici.
Material preluat din ziarul 'Cotidianul'.
