
Pentru eliberarea jurnaliștilor români ar fi fost pregătită o anumită sumă de bani, solicitată de răpitori, care a și fost transportată - cu acordul autorităților militare americane - în Irak, susțin surse din cadrul serviciilor secrete.
Datorită, însă, presiunilor exercitate de americani asupra cercurilor locale care puteau să stabilească contacte cu răpitorii, precum și a numeroaselor arestări operate, eliberarea s-a produs în pripă, fără ca banii să mai fie transferați către aceștia. Nu a fost vehiculat nici un indiciu legat de suma pretinsă.