
Primarii, viceprimarii, consilierii locali și județeni sunt obligați de Legea 249/2006 să declare până astăzi, 10 august, din ce partid fac parte. Cei care nu se vor conforma riscă să își piardă mandatul. Începând de mâine, 11 august, se va pune capăt migrației politice a aleșilor locali. Odată cu părăsirea partidului, ei vor părăsi și funcțiile în care au fost aleși.
La un bilanț încheiat cu o zi înainte de „ultima migrație”, la Brașov cel mai prost stă organizația locală a PRM. Astfel, PRM Brașov nu mai are nici un reprezentant în structurile administrației locale. De-a lungul ultimelor luni, partidul a fost părăsit pe rând de toți consilierii locali și județeni. Se pare că va rămâne și fără primari și viceprimari în județ, dar pentru ca acest lucru să devină oficial se așteaptă sfârșitul zilei de joi.
Ultimul peremist din Consiliul Județean, Florin Staicu, a părăsit formațiunea exact înainte de intrarea în vigoare a noului Statut. Liderul formațiunii locale a PRM, Cristian Stănescu, spune că toți aleșii care au părăsit partidul au recurs la aceasta doar din interesul personal. „Ei au plecat la promisiuni care vor fi deșarte”, arată Stănescu. Șeful peremiștilor brașoveni susține că va recurge la justiție pentru recuperarea posturilor pierdute în urma demisiilor.
Din motive numai de el știute, ultimul demisionar, Florin Staicu, a evitat să ne ofere un răspuns cu privire la gestul său. „Nu au existat neînțelegeri cu conducerea filialei PRM. Imaginați-vă, eram prim-vicepreședintele organizației. Nu vă pot spune acum motivul plecării mele”, a spus Staicu. Demisionarul a promis că va încerca să ofere un răspuns… „mâine, pe la ora doișpe”.
Și aleșii locali de pe listele PSD au fost atinși de sindromul migrațiilor. De la alegeri, partidul a pierdut patru reprezentanți din Consiliul Județean și unul din Consiliul Local Brașov. Liderul organizației județene a PSD, Constantin Niță, promite că cei care au părăsit formațiunea își vor pierde și pozițiile în structurile locale. „Studiem posibilitatea de a-i acționa în instanță pe acei consilieri pentru a ne recupera funcțiile”, a declarat Niță.
Secretarul Primăriei Brașov, Nicolae Paraschiv, ne-a declarat că a depus deja miercuri la Instituția Prefectului – județul Brașov, declarațiile primarului, celor doi viceprimari și ale celor 27 de consilieri locali. „Pentru că aveam toate declarațiile depuse nu am așteptat să se depun în ultima zi la Instituția Prefectului”, ne-a explicat Nicolae Paraschiv. Pentru celelalte localități din județ se mai așteaptă ultimele declarații.
Deși nu a avut un caracter atât de pronunțat ca în alte județe din țară, Brașovul nu a fost ocolit de fenomenul migrației. În ceea ce privește Consiliul Local Brașov, aici sunt doar trei consilieri care de la ultimele alegeri locale au părăsit formațiunile pe ale căror liste au fost aleși. Este vorba de cei doi consilieri PRM, Costel Berlin Petrișor și Emanuel Preda, care în urmă cu aproape un an au decis să treacă la PD. Ultimul care a decis să plece din formațiunea care l-a propulsat este Vasile Kraila, membru PSD acum doi ani, iar acum este independent. În rest, nici o modificare nu a fost înregistrată în Consiliul Local Brașov.
În Consiliul Județean numărul celor care nu mai sunt membri în partidele pe listele cărora au candidat este mai mare. Dintre cei 31 de aleși județeni, opt nu mai sunt membri în partidele de origine. Dintre aceștia, patru au migrat către alte partide, alți patru fiind excluși chiar de către colegii lor.
PRM Brașov și-a pierdut în acest for toți consilierii. Simona Gheorghe și Sorin Greavu au ales, de mai multe luni, să plece la PNL. Iar în urmă cu doar o săptămână și Florin Staicu a decis să plece, de această dată la PD. PSD a pierdut patru dintre aleșii județeni. Pe Iancu Vespasian și Toma Dobrogeanu chiar colegii lor de partid au decis să fie excluși din PSD. În schimb, Carmen Ionescu a decis să plece la PNL. Al patrulea ales județean ales PSD, Sebastian Grapă, nu l-a cam vrut nimeni. În data de 12 ianuarie a acestui an a anunțat că și-a dat demisia din PSD, cu câteva zile înainte să se decidă excluderea lui din acest partid. După o jumătate de oră de independență declarată, Sebastian Grapă a declarat că s-a înscris în PD, însă, surse din această formațiune ne-au spus că nu a fost acceptat. După alte negocieri chiar și cu PRM, Sebastian Grapă a semnat acum declarația de apartenență politică cu mențiunea că este consilier independent. Ultimul consilier care nu mai face parte din formațiunea pe ale cărei liste a fost ales este Dragoș Crăciun, care a fost exclus din PD în urmă cu câteva săptămâni.
Liderii locali ai celor mai prejudiciate formațiuni politice, PSD, respectiv PRM au anunțat că vor intenta acțiuni în instanță pentru a-și recupera funcțiile pentru care electoratul a votat. „Ei s-au declarat independenți. Însă, la nivelul central al PSD se studiază deja posibilitatea de a acționa în instanță acei consilieri pentru a ne recupera funcțiile, deoarece electoratul nostru a votat PSD. Așa au ajuns ei consilieri. După 10 august, mai precis în data de 25 august, la Vatra Dornei, unde conducerea PSD se va întâlni cu liderii filialelor din toată țara, va fi luată decizia care va fi aplicată apoi pentru recuperarea acestor funcții”, ne-a explicat Constantin Niță, liderul PSD Brașov. În ceea ce îi privește pe aleșii PRM, liderul formațiunii locale, Cristian Stănescu, spune că aceștia au plecat pentru promisiunile care le-au fost făcute. „Se pare că nu doctrina PRM a fost cea care i-a îndepărtat de partidul nostru, ci interesul particular. Au plecat la partidele de la putere, adică PNL și PD. Ei au plecat la promisiuni care vor fi deșarte. Evident că noi considerăm și lipsă de fair-play atitudinea președinților filialelor care i-au primit. Vom da în judecată Consiliul Local și Consiliul Județean pentru a ne recupera funcțiile alese”, ne-a declarat Cristian Stănescu.