
Migrația politică a aleșilor locali provoacă tensiuni în interiorul Alianței PNL-PD. Viceliderul grupului liberal din Camera Deputaților, Horia Uioreanu, a afirmat că mai mulți primari de comună i s-ar fi plâns că prefectul de Cluj, Alin Tișe, le-ar fi sugerat să se înscrie în PD, transmite corespondentul AMOS News.
Prefectul, care a fost o perioadă și consilier local PD, a respins aceste acuzații. Pe de altă parte, liderii organizației de tineret a PNL Cluj sunt nemulțumiți de faptul că primarul comunei Apahida, Ionel Fărcaș, ales pe listele PSD, a fost primit în Partidul Național Liberal. Ionel Fărcaș este urmărit în mai multe dosare penale.
În județul Cluj, PSD a pierdut 10 din cei 42 de primari aleși în anul 2004. PD și-a crescut numărul de primari de la 15 la 24, iar PNL a primit șase primari. PC și PNȚCD și-au pierdut primarii dar au primit în schimb consilieri județeni. UDMR a rămas cu același număr de primari.