
Demersul conducerii PSD Buzău vine cu puține zile înaintea expirării termenului de depunere a declarațiilor privind apartenența politică a aleșilor locali, informează corespondentul AMOS News.
Liderii organizației județene susțin că a fost retras sprijinul politic și au fost excluși din formațiune cei care și-au abandonat electoratul plecînd la partidele aflate la Putere. Legea partidelor prevede însă că un membrueste considerat demisionar în momentul în care se înscrie în altă formațiune. Cu alte cuvinte, PSD a dat afară din partid aleșii locali care deja sunt în rîndulrile P.D. sau PNL.
Președintele PSD Buzău, senatorul Ion Vasile declară că s-a luat o astfel de decizie pentru a îngreuna o eventuală reîntoarcere a demisionarilor în Partidul Social Democrat.
În momentul de față, în județul nostru PSD mai are un singur primar de municipiu, cel de la Buzău, și trei sau patru șefi în administrațiile locale comunale. Ultima grea lovitură pentru social-democrați a fost plecarea din rîndurile partidului a primarului rîmnicean Cosntantin Ghinioiu, gest care a determinat schimbarea de forțe în consiliul local municipal.