
Vor mai trece 48 de ore până se va afla rezultatele testelor de sanitație efectuate în perimetrul aflat în carantină din comuna nemțeană Trifești.
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț sunt pregătiți, în caz că testele vor fi negative, să introducă în zonă puii “santinelă” iar în cazul nefericit că testele vor fi pozitive, se va trece, din nou, la dezinfecții.
Existența focarului de gripă aviară de la Trifești a fost confirmat oficial în a treia decadă a lunii mai, iar de la confirmare, după eutanasierea păsărilor de curte, a fost declanșată carantina, circulația oamenilor fiind interzisă timp de zece zile.
În județul Neamț este interzisă cu desăvârșire circulația păsărilor și animalelor pe tot teritoriul județului și vânzarea acestora în piețe, târguri și oboare, poliția menținând filtre de control pe drumurile publice.