
Din cauza focarului de gripă aviară, la Sighișoara nu vor mai fi organizate tradiționalele serbări de Ziua Copilului.
În fiecare an Primăria Sighișoara obișnuia să organizeze manifestări de amploare dedicate Zilei Internaționale a Copilului. În acest an, însă, serbările au fost contramandate din cauza depistării unui focar de gripă aviară într-o gospodărie din oraș.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Mureș au recomandat să se evite organizarea de concursuri și competiții școlare de amploare, astfel că serbări de 1 iunie se vor organiza numai la nivel de unitate de învățământ. Primarul municiopiului, Dorin Dăneșan, a declarat că Ziua Copilului nu va trece, totuși, neobservată și a precizat că toți preșcolarii înscriși la grădinițele din municipiu vor primi de 1 Iunie "câte un cadou dulce".