Acces... * Prima pagină * Căutare * Contact *
AMOS News - Agenție Independentă de Presă 22 Noi 2008 - 21:06

AMOS News arhive 2006 

Meniu principal 

Arhive știri pe ani 

 
Știre: Numărul focarelor de gripă aviară este în scădere
   Tipărire
Social Numărul de focare existente azi-dimineață este de 114, cu unul mai puțin decât ieri, a anunțat Adrian Țibu, Purtătorul de cuvânt al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. "Diferența este dată de o infirmare a suspiciunii de gripă aviară, în localitatea Ocnele Mari, din județul Vâlcea", a declarat Țibu. Oficialul MADPR a arătat că până în prezent, în 112 focare din cele 114 s-au realizat acțiunile de euthanasiere și de incinerare a păsărilor, precum și prima dezinfecție.

Purtătorul de Cuvânt al Ministerului Agriculturii a arătat că zona din sectorul 1 din Capitală va fi declarată focar după ce se obține rezultatul testului PCR - testul de fiabilitate maximă.

"Zona din sectorul 1 nu este declarată focar. Testul rapid, cu o probabilitate de aproximativ 70%, a dus la o suspiciune într-o singură gospodărie din sectorul 1, str. Lonea. S-a acționat local în acea gospodărie - și doar acolo - iar testul PCR, testul de fiabilitate maximă, va spune dacă vom declara focar în acea zonă", a declarat Țibu.

În județele Brașov și Prahova au fost capturate 28 de păsări sălbatice vii, iar operațiunile de capturare vor fi realizate și în alte județe. În prezent se efectuează probele de laborator, iar rezultatele vor fi anunțate în scurt, a declarat Adrian Țibu.

Adrian Țibu a arătat că pentru combaterea efectelor primul val de gripă aviară au fost cheltuite 22 milioane euro, bani utilizați pentru asigurarea echipamentelor necesare, a substanțelor dezinfectante, a acțiunea filtrelor de poliție, dar și pentru despăgubirile acordate populației.

Până în momentul de față, nu există o evaluare a pagubelor produse de ultimul val de gripă aviară, a declarat Țibu. El a afirmat că Ministerul Agriculturii a început deja acțiunea de acordarea despăgubirilor pentru gospodăriile individuale.

Ministerul Sănătății supraveghează permanent sănătatea persoanelor din focare. „Nu există nici o persoană internată cu suspiciune de gripă aviară, ceea ce înseamnă că autoritățile au acționat așa cum trebuie pentru a proteja sănătatea oamenilor și că cetățenii au învățat ce măsuri trebuie să ia pentru a-și proteja sănătatea”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului
Autor : ---
Marți, 30 Mai 2006 - 04:30 PM
 
 
Link-uri înrudite 
· Alte știri din sursa
Social

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Social:


Numărul focarelor de gripă aviară este în scădere | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
  
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
 

--- Termenii de folosire ---
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "AMOS News", este interzisă.
      This is my Google PageRank™ - SmE Rank free service Powered by Scriptme
PostNuked, under the GNU/GPL license. You can syndicate our news using the file backend.php
Page created in 0.258852958679 seconds.