
Senatorul PSD Ilie Sârbu a prezentat, luni, în plenul Senatului, textul moțiunii simple prin care solicită demiterea ministrului Agriculturii Gheorghe Flutur, a prefecților și directorilor DSV din județele în care a apărut gripa aviară. Moțiunea numită "Gripa lui Flutur” a fost susținută de PRM, informează AMOS News.
Ilie Sârbu, fost ministru al Agriculturii a subliniat că "situația, în România, este cea mai dramatică din Europa, întrecând chiar situația unor țări din Africa”.
"Dacă era controlată și supravegheată, nu ajungeam la ceea ce s-a întâmplat la Codlea, unde s-a creat un laborator de creștere a virusului și de distribuire în țară. Măsurile de izolare a păsărilor sunt inexistente în zonele în care există suspiciuni de boală”, a susținut Ilie Sârbu.
PSD îl atacă și pe ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, despre care social-democrații spun că "s-a îndrăgostit brusc de antigripalul Tamiflu sau poate Tamiflutur, care deja se vinde în farmacii cu peste 700.000 ROL doza”.
Prin moțiune prezentată luni, PSD cere demiterea ministrului Gheorghe Flutur, dar și a "persoanelor responsabile din județele în care a apărut gripa aviară după luna mai 2006 și înlocuirea acestora cu specialiști care nu sunt angajați pe criterii politice”.
Moțiunea va fi discutată joi, 1 iunie, în plenul Senatului.