
Partidul Social Democrat a depus joi moțiunea simplă privind gripa aviară, iar luni urmează luni să aibă loc citirea și, conform prevederilor constituționale, joia următoare va avea loc dezbaterea în Parlament.
Într-o conferință de presă susținută duminică purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu a declarat că PSD va depune o moțiune de cenzură după Consiliul European de vară, deci după data de 16 iunie, având drept obiectiv prezentarea și dezbaterea în Parlament a situației economice și sociale din România, cu accent special pe sărăcie și nivel de trai.
PSD solicită Guvernului să își asume ''răspunderea pe un program politic care să conțină elementele, temele de decizie, responsabilitățile și, evident, fondurile pe care înțelege să le asocieze unor demersuri privind rezolvarea problemelor semnalate în Raportul de Țară al Uniunii Europene și care, de altfel, vor fi dezbătute în jur de 7-8 iunie în Parlamentul European''.
Cristian Diaconescu a mai spus că Biroul Permanent Național va lua în discuție și o eventuală moțiune de cenzură pe zona de sănătate și în legătură cu funcționarea sistemului sanitar, în această sesiune parlamentară.