
Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a solicitat astăzi președintelui ANSVSA să îl demită pe directorul general din cadrul Direcției Generale pentru Inspecție și Control din cadrul Autorității, Stelian Caramitru, a anunțat Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Oana Marinescu, la încheierea Comandamentului de combatere a gripei aviare.
Decizia a fost luată ca urmare a nemulțumirii față de modul în care s-au desfășurat controalele pe care le-a dispus în cadrul comandamentelor.
Primul-ministru a cerut personalului de conducere din ANSVSA să se deplaseze personal în teritoriu și să verifice fermele la fața locului. Primul-ministru nu este de acord ca personalul de conducere din cadrul Autorității să se limiteze la verificarea unor hârtii și documente și să lase doar inspectorii din teritoriu să meargă pe teren.
"Primul-ministru consideră că personalul de conducere trebuie să se deplaseze în teren, la ferme, pentru a se asigura că sunt respectate condițiile de biosecuritate. Directorul Caramitru nu s-a deplasat la ferme, în teren, s-a limitat la a face verificări ale documentelor și a lăsat inspectorii din teritoriu să meargă la ferme. Atitudinea sa contravine unei sarcini explicite trasate de Primul-ministru în cadrul Comandamentului pentru combaterea gripei aviare", a declarat Oana Marinescu.
În acest context, premierul Tăriceanu a dispus desfășurarea de controale la salariații de la ferme avicole prin sondaj, în special în zone din focar, pentru a vedea dacă este respectată interdicția de a nu crește păsări acasă, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului. "Această măsură e importantă pentru prevenirea unei eventuale răspândiri a virusului", a declarat Marinescu.
La ședința Comandamentului s-a solicitat ca persoanele care lucrează la negru în ferme avicole, depistate de Inspecția Muncii, ca urmare a controalelor dispuse de primul-ministru să fie raportate la Direcțiile de Sănătate Publică pentru a fi luate în supraveghere. Cetățenii care au lucrat sau lucrează la negru în asemenea ferme trebuie să se prezinte pentru a putea fi luați în supraveghere medicală. "Este în interesul lor", a afirmat Oana Marinescu.
Primul-ministru a mai dispus înființarea la ANSVSA a unui grup pentru asistență externă și comunicare cu partenerii străini – Fondul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Organizația pentru Agricultură și Alimentație a Națiunilor Unite (FAO).
Șeful Executivului, a arătat Oana Marinescu, își exprimă "aprecierea deosebită pentru contribuția pe care mediul științific și universitar și-a adus-o constant pentru gestionarea situației create de gripa aviară". Toate activitățile Comandamentului sunt susținute de experți și reprezentanți ai mediilor academice, a mai arătat Oana Marinescu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a subliniat că în acest moment continuă ancheta epidemiologică pentru a stabili exact modalitățile care au permis intrarea virusului din mediul extern pe platforma Codlea.
Primul-ministru Tăriceanu i-a cerut ministrului Agriculturii să studieze posibilitatea acordării de către Guvern a unei subvenții producătorilor din industria avicolă, a anunțat Purtătorul de Cuvânt al Guvernului.
"Guvernul va lua o astfel de decizie în curând. Este o industrie care, până acum, a fost bine dezvoltată, sunt firme care respecta condițiile de biosecuritate și consumul de carne de pasăre și ouă nu prezintă nici un risc dacă sunt respectate condițiile de securitate", a declarat Oana Marinescu.