
Șeful Delegației Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele, este de părere că țara noastră va adera la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Jonathan Scheele avertizează, însă că autoritățile de la București ar trebuie să recupereze întârzierile din domeniile la care au primit stegulețe roșii și galbene și să fie mai puțin preocupate de ce face Bulgaria.
Într-un interviu acordat RFI, Jonathan Scheele a mai spus că urmărește cu atenție problema gripei aviare din România. ‘Ultimul raport a fost prezentat acum o săptămână. Eu cred că reacțiile au fost cele mai bune și am început deja, 17 mai, imediat după adoptarea raportului, de a discuta și lucra cu autoritățile române pentru a fi clar care sunt problemele și care sunt măsurile de luat pentru a răspunde preocupărilor noastre și este prea devreme să spunem: toate merg bine. Dar văzând progresele făcute în ultimele 16 luni eu rămân mai mult decât optimist’, a declarat Jonathan Scheele.
‘Gripa aviară nu este o problemă românească sau a unei alte țări. Este evident că România a câștigat mult în încredere prin reacțiile foarte bune față de primul val al gripei aviare. Sper că va reuși să câștige cât mai multă încredere pentru acest al doilea val. Au fost niște probleme acum și poate problema cea mai mare a fost la Codlea. Nu a fost depistat suficient de devreme pentru a asigura că acest val nu se extinde în alte zone. Este sarcina autorităților române de a răspunde acestei probleme’, a subliniat oficialul european.