
De la evaluarea din Raportul de țară 2005, România a făcut progrese remarcabile în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul concurenței prin Tratatul de Aderare, se arată într-un comunicat remis AMOS News.
Pentru a facilita integrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, Consiliul Concurenței va continua să consolideze acest trend pozitiv. În acest context, pentru perioada imediat următoare Consiliul Concurenței își va orienta activitatea în linia următoarelor priorități:
Notificarea ex-ante a ajutoarelor de stat
(1) Consiliul Concurenței va continua activitățile menite să asigure respectarea strictă de către furnizori a obligației notificării ex-ante a ajutoarelor de stat prin:
§ Organizarea reuniunilor lunare ale Grupului de lucru privind ajutorul de stat;
§ Asigurarea participării la reuniunile Comitetului Interministerial privind
concurența;
§ Asigurarea participării la ședințele pregătitoare ale Guvernului;
§ Dezvoltarea dialogului bilateral cu furnizorii de ajutor de stat;
§ Analiza ex-ante a legislației care ar putea conține elemente de ajutor de stat prin emiterea de avize, puncte de vedere și clarificări.
Prin intensificarea acestor demersuri, Consiliul Concurenței va putea cunoaște din timp intențiile autorităților furnizoare în ceea ce privește promovarea măsurilor de natura ajutorului de stat.
De asemenea, cooperarea dintre Consiliul Concurenței și furnizori va permite accelerarea ritmului în care ministerele de resort transmit autorității de concurență notificări complete, care să permită realizarea unei evaluări adecvate a măsurilor propuse.
Implementarea riguroasă a regulilor de ajutor de stat
(2) Pentru a se asigura menținerea la un nivel ridicat a calității activității decizionale a Consiliului Concurenței în materie de ajutor de stat, se au în vedere următoarele acțiuni:
§ Autoritatea națională de concurență va continua să evalueze și să autorizeze ajutoarele de stat urmărind strict regulile aplicabile în acest domeniu, integral armonizate cu acquis-ul comunitar;
§ Consiliul Concurenței își va intensifica eforturile de susținere a furnizorilor de ajutor de stat, în special prin intermediul unui Task Force creat la nivelul instituției, pentru a se asigura alinierea politicii de acordare a măsurilor de sprijin la obiectivele promovate în Planul de Acțiune al Comisiei Europene în domeniu. Filozofia Planului Comisiei vizează:
· Direcționarea ajutoarelor de stat în principal către obiective orizontale: dezvoltare regională, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, protecția mediului, cercetare dezvoltare, formare profesională;
· Acordarea de ajutoare de stat prin intermediul implementării de scheme destinate mai multor beneficiari.
§ Consiliul Concurenței va demara activitatea de comunicare la Comisia Europeană a măsurilor de ajutor de stat compatibile și care sunt aplicabile după data aderării pentru a obține acordul forului comunitar în privința implementării acestor măsuri și după 1 ianuarie 2007.
§ Autoritatea de concurență va continua să monitorizeze strict ajutoarele de stat și să realizeze investigații atunci când există dubii cu privire la compatibilitatea anumitor măsuri de sprijin.
Sectorul siderurgic
(3) Consiliul Concurenței va sprijini autoritățile responsabile în demersul lor de a definitiva recuperarea ajutoarelor de stat incompatibile acordate companiilor siderurgice ce nu sunt incluse în Strategia națională în domeniu.
(4) Autoritatea de concurență va urmări respectarea în continuare a angajamentului de a nu mai fi acordate ajutoare de stat companiilor care fac obiectul Strategiei naționale de restructurare a sectorului siderurgic.
Menținerea abordării pro-active în domeniul antitrust
(5) În vederea consolidării mediului concurențial de pe piața românească, autoritatea de concurență urmărește menținerea abordării actuale în acest domeniu:
§ aplicarea unei politici stricte de sancționare a cazurilor de încălcare a regulilor relevante;
§ acordarea unei atenții speciale domeniilor definite ca fiind prioritare din punct de vedere al concurenței, cum ar fi transporturile, comunicațiile, media etc.;
§ concentrarea resurselor asupra cazurilor importante de distorsionare a concurenței;
§ realizarea de intervenții prompte la nivelul organelor competente atunci când dispozițiile unor acte normative au efect anticoncurențial;
§ utilizarea adecvată a instrumentelor de control, în special prin realizarea de investigații din proprie inițiativă și inspecții inopinate.
(6) Întărirea dialogului cu autoritățile de reglementare, în cadrul protocoalelor de colaborare încheiate, pentru a se asigura un schimb eficient de informații menit să faciliteze implementarea consistentă a regulilor de concurență.
(7) Dezvoltarea cooperării în cadrul Grupului de lucru interministerial pe probleme de concurență pentru a permite extinderea ariei de aplicare a Analizei de Impact a Reglementării (AIR). Scopul AIR este de a verifica ex-ante legislația, asigurându-se astfel prevalența legislației concurenței asupra celorlalte acte normative.
Pregătirea Consiliului Concurenței pentru faza post-aderare
(8) Consolidarea în continuare a capacității administrative, în special prin asigurarea unei pregătiri profesionale accentuate a personalului propriu. În acest context, în perioda imediat următoare va începe un nou program de Twinning în parteneriat cu autorități de profil din Marea Britanie și Italia.
(9) Pregătirea Consiliului Concurenței pentru a face față rigorilor impuse de calitatea de membru al Rețelei Europene de Concurență (ECN - European Competition Network). În perioada anterioară aderării, în virtutea statutului României rezultat din semnarea Tratatului de Aderare, Consiliul Concurenței participă la reuniunile ECN în calitate de observator activ. Acest exercițiu este util pentru a pregăti viitoarea poziție a Consiliului Concurenței de membru cu drepturi depline în cadrul ECN, calitate ce va fi dobândită din momentul aderării.
(10) Pregătirea Consiliului Concurenței pentru a gestiona în mod adecvat atribuțiile ce-i vor reveni în calitate de viitor punct național de contact al Comisiei Europene în problematica ajutorului de stat.
(11) Asigurarea funcționării unui Registru al Ajutoarelor de Stat care să permită evidențierea electronică a acestora, respectând principiile de transparența în ceea ce privește inițierea și acordarea de ajutoare de stat.
(12) Continuarea activităților de promovare a culturii concurenței (antitrust și ajutor de stat) pentru a se asigura o diseminare adecvată a informațiilor relevante, astfel încât regulile în domeniile antitrust și ajutor de stat să fie respectate și implementate corespunzător de toți actorii implicați (mediul de afaceri, autorități publice, autorități judiciare etc.). Un accent deosebit va fi pus în acest sens pe intensificarea acțiunilor în teritoriu, urmărindu-se dezvoltarea dialogului cu autoritățile publice locale pentru ca acestea să fie pe deplin familiarizate cu regulile în materie de antitrust și cu criteriile de acordare a ajutoarelor de stat.