Acces... * Prima pagină * Căutare * Contact *
AMOS News - Agenție Independentă de Presă 22 Noi 2008 - 19:50

AMOS News arhive 2006 

Meniu principal 

Arhive știri pe ani 

 
Știre: Barroso a apreciat progresele României, dar a cerut respectarea angajamentelor
   Tipărire
Internațional José Emanuel Barroso, președintele Uniunii Europene, a susținut astăzi, în deschiderea ședinței solemne a Parlamentului European, un scurt discurs, înainte de prezentarea Raportului privind progresele făcute de România și Bulgaria.

Barroso a început prin a mulțumi membrilor Parlamentului European și raportorilor în exercițiu, care au contribuit la alcătuirea acestui raport și a adăugat că cel mai târziu la începutul lunii octombrie va fi dat publicității un alt raport, de data aceasta final, în care va figura și decizia privind aderarea celor două țări.

"Comisia Europeană consideră că România și Bulgaria au lucrat foarte mult pentru a înregistra progrese", pe care raportul le enunță, dar este necesar ca reforma în sistemul juridic și lupta împotriva corupției să continue. "Este foarte important pentru că astfel se pot asigura toate funcțiile sociale și economice", a mai spus Barroso.

"Ambele țări au dovedit că sunt pregătite să ia măsurile necesare și Raportul nostru apreciază acest lucru. (...) România trebuie să continue eforturile în lupta împotriva corupției, mai ales să investigheze mai departe și să continue implementarea reformei judiciare începute", a declarat președintele Uniunii.

El a subliniat că două dintre capitolele deficitare sunt agricultura și siguranța alimentelor, unde mai este mult de lucru, pentru că țările candidate trebuie să ajungă să fie capabile să implementeze reglementările Uniunii Europene odată cu integrarea.

Jose Emanuel Barroso a subliniat că, cel mai târziu la începutul lunii octombrie vor fi reanalizate progresele înregistrate de aceste două țări, lăsând să se înțeleagă și că abia atunci va fi certificată data aderării României și Bulgariei la UE.

Cele două țări trebuie să ia în continuare măsuri decisive și trebuie să dea un semnal că sunt pregătite să continue reformele și să-și respecte angajamentele.

"Extinderile precendente, sperăm și cea care urmează, au fost un succes. Istoria ne-a arătat că parcursul a fost cel bun, însoțit de dinamism, că Uniunea își impune amprenta asupra lumii. Am decis eu si comisariul european Ollie Rehn să mergem astăzi la București și mâine la Sofia și să dăm acestor două țări semnale de încurajare", a încheiat Barroso.

Puncte tari și puncte slabe pentru România

Autor : Dana LASCU
Marți, 16 Mai 2006 - 04:25 PM
 
 
Link-uri înrudite 
· Alte știri din sursa
Internațional

· Alte știri de la Dana LASCU


Azi: Cea mai citită știre din sursa Internațional:


Barroso a apreciat progresele României, dar a cerut respectarea angajamentelor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
  
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
 

--- Termenii de folosire ---
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "AMOS News", este interzisă.
      This is my Google PageRank™ - SmE Rank free service Powered by Scriptme
PostNuked, under the GNU/GPL license. You can syndicate our news using the file backend.php
Page created in 0.258738040924 seconds.