
Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a declarat, marți, că votul dat de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) este nedemocratic și dovedește o „slăbiciune gravă” a președintelui Traian Băsescu.
Șeful PRM a apreciat că CNSAS este doar o instituție "parazitară și bugetivoră, care nu face decât să învrăjbească populația României".
Potrivit lui Vadim Tudor, Colegiul ar trebui desființat definitiv, pentru că "este doar o instituție care manevrează arme de răfuială politică, prin care se plătesc polițe și se întreține un climat de permanentă tensiune".
Legat de alegerea unui nou președinte la CNSAS, Corneliu Vadim Tudor a spus că aceasta dovedește "o slăbiciune gravă" a președintelui Traian Băsescu.
"El nu avea ce căuta acolo. Se duce la meciuri de fotbal, se duce la meciuri de volei, la concerte, se duce pe poduri, se duce la CNSAS, la SRI, la Parchet, peste tot. Este mult prea mult. Cred că s-au șantajat reciproc", a mai suținut liderul PRM.