
Trei elevi ai Liceului "Decebal" din sectorul 3 al Capitalei au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul de Urgență "Dimitrie Bagdasar", după ce au fost loviți de un plop de 35 de metri scos din rădăcină de vântul puternic, în cursul dimineții de luni.
Cei trei - 2 fete și un băiat - se îndreptau spre școală, pe o alee din curtea unei fabrici, la doar două stăzi de liceu, un plop cu o înălțime de aproximativ 35 de metri a fost smuls din rădăcini de o rafală puternică de vânt, iar adolescenții au fost loviți de crengi.
Tânărul de 17 ani, elev în clasa a IX-a, a suferit un stop cardiorespirator, traumatism cranio-cerebral grav și traumatism toracic, fiind internat la Spitalul Bagdasar-Arseni, cu șanse minime de supraviețuire, la departamentul de primiri urgențe al unității medicale. La scurt timp, în ciuda eforturilor de resuscitare, elevul a murit.
Cele două adolescente rănite, amândouă în vârstă de 16 ani, au suferit leziuni ușoare și vor rămâne internate sub supraveghere.
Primarul sectorului 3, Liviu Negoiță, a declarat că plopul scos din rădăcini de o rafală puternică de vânt, era unul sănătos, în vegetație, și se afla pe terenul privat al unei fabrici de confecții din zonă. Edilul a precizat că la Primăria sectorului 3 nu s-a înregistrat nici o cerere de tăiere a plopului, anterioar accidentului.